Caută
Close this search box.

Dragoste

Să biciuie în mine, ca o joardă,
tot gându-amar ce clipa ţi-o frământă.
O lacrimă în ochi de ţi se zvântă,
nestinsă-n veci pe geana mea să ardă.

O umbră, pe obrajii tăi răsfrântă,
în carnea mea să cadă ca o bardă.
Păcatul tău pe mine să mă piardă,
să-l simt în piept, cuţit, cum mi se-mplântă.

Suspinul meu să-ţi treacă în făptură
surâs de flori şi mlădieri de plante.
Să-ţi fie cântece pe gură

ce-mi plânge-n ochi şi-n biete şoapte boante,
şi tot ce-n mine noapte e şi zgură
s-aprindă-n tine cer de diamante.

LICHIDĂRI