Dorința

Departe-aş vrea de-aici să vii, 
În alte lumi senine, 
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine. 

Să ne-aşezăm în sat la noi, 
S-avem în deal o casă, 
Să fiu cel mai cuminte-n sat, 
Şi tu, cea mai frumoasă. 

Să vie şi mama la noi, 
Că-i necăjită tare, 
Să aibă tihn-un an ori doi, 
Ori cât pământ mai are. 

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte, 
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte: 

Că sunt din neam împărătesc, 
Din ţară-ndepărtată, 
Că tot pământul rotogol
Era a lor odată… 

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească. 

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul… Născătoarea…
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea. 

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte, 
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: „Dumnezeu să-l ierte!”

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie:
„Pe cine-ngropi, părinte, azi?”
„Pe-un om de omenie!…”