Deznădejdea

Și iar și iar scornești în drum prilejuri
să-mplânți în mine pliscuri să mă-nhațe.
Ba vii, cu un zefir cu spini în lațe,
ba înflorești venin rotund pe vrejuri.

Vultur de foc cu gheare tari și hoațe,
pucioasă clocotindă în vârtejuri,
smârc ticălos cu putrede gâtlejuri,
curvie cu desfrâuri dulci pe brațe.

În duhul meu capcanele ți-nșirui,
cu molima ta sângele mi-l bântui, –
dar, când și când, din scrumul meu te birui,

te prind de gât, te zgâlțâi și te vântui:
culeg un strop de rouă și mă mirui
surâd, o clipă, lumii și mă mântui.