Caută
Close this search box.

Despre artă

Ce meserie liberă e Arta!
Golul abstract să-l faci de fluturi plin
Zburând precum un mânz buimac pe hartă
Iluziei, topit într-un destin.

Să te-amăgeşti ca splendidele zile
Ale vieţii tale, câte sunt,
S-au dus în larg ca nişte mici torpile
În ţinta Nemuririi nimerind.

Ca nişte Zei de ceară şi durere
Am încheiat un pact sublim cu soarta
Şi declarăm, chiar dacă nu se cere:
Ce meserie liberă e Arta!

Poţi fi un vultur îniernat pe piscuri
Sau leopard de fuga lui sedus,
Toreador luptând fără de riscuri
Sau răstignit pe cruce ca Iisus,

Închis în sinea ta ca-ntr-o chilie,
Visezi o lume şi trăieşti în alta
Pe care ochiul, mâna ta o scrie:
Ce meserie liberă e Arta!

LICHIDĂRI