De pe-un vârf …

De pe-un vârf înalt de munte coboram încet la vale
Singură în a mea cale,
Singură cu gândul meu,

Și la vremi de farmec pline, vremi ce astăzi nu mai sunt.
Se ducea tristul meu gând
Se ducea fără să vreu.

Și-mi treceau prin minte toate fericirile visate
Și în lume neaflate.
Și mereu tot coborând,

Lâng-o apă răcoroasă ce venea de sus din minte
Pe o margine de frunte
M-am oprit amar oftând.

Murmură încet și dulce apa cu-ale sale unde
Care-n suflet te pătrunde
Cu-al lor melancolic glas,

Iar o pasăre străină, peste valuri line,
Ale apei cristaline
‘Nainta câte un pas;

Și-atât unda cea curată cât și pasărea pribeagă
Ce-mi era atât de dragă
Eu din mers le-aș fi oprit.

Și-n acel minut de pace la iubirea ta trecută
În cenușă prefăcută
Deodată m-am gândit.