Caută
Close this search box.

De-acum

De-acum aş putea
Şi fără picioare trăi,
Da, fără de ele –
La cine vroiam să ajung
Am ajuns.

Şi fără de ochi,
Da, fără de ei,
Aş putea să trăiesc –
Pe cine vroiam să văd
Am văzut.

Şi fără de mâini
Aş putea să trăiesc,
Da, fără de ele –
Pe cine vroiam să cuprind
Am cuprins.

De-acum şi singur, iubito,
Ca o pată de sânge pe lespezi,
Ca o stea ce cade-n neant,
Ca un vultur pe munţi, –
Da, singur
Aş putea să trăiesc.

LICHIDĂRI