Caută
Close this search box.

Cruciaţii

Doamne, printre vălvătăi
suntem cruciaţii Tăi.
Cu asprime şi cu vis
cruci de foc pe piept ne-ai scris.
Ne-ai tăiat prin porumbişti
raiul Tău cu îngeri trişti.
Răi, în care branduri bat,
de chesoane spintecat
Ne porţi marşul triumfal
prin pucioasă şi metal,
mucenici cu-obraji de zinc
în urgii ce nu se sting.
Spre ce grav Ierusalim
mergem să ne răstignim.
Urcăm Noul Testament
sub un dur bombardament,
şi ne seceră din cer
heruvimi sonori de fier
Doamne, printre vălvătăi
suntem cruciaţii Tăi.
Ritmic, cum bocancii sună,
sângerând intrăm în lună.
În grenade şi-n rucsac
ducem crâncenul Tău veac
şi purtăm la centiron
Cerul Tău într-un bidon.

LICHIDĂRI