Caută
Close this search box.

Cozonacul, mămăliga și plugarul

Nu mai spun prin ce ‘ntâmplare, –
Într’un lan de grâu cu mac,
Se’ntâlniră pe carare
Mămăliga de la țară cu boerul cozonac.
Nici nu mai arat anume
Ce necaz putea să frigă
Pe boerul zis pe nume,
Care, mândru ca un Rigă,
Avea drept sau nu să-și bată
Joc de-o biată
Mămăligă:

– Uite ce nerușinare fără margini! Ptiu, la dracul! –
Zise, țantoș, cozonacul, –
Mămăliga mea umilă, tu mă faci să-ți plâng de milă!
Cum când nu ești decât, vai:
Apă, sare și mălai,
Ai curajul să mai stai
În cărarea mea pe plai?!
Fiind galbenă ca luna,
Þi-ai închipuit, nebuna,
Că poți fi cu mine, una?

Și’ntr’o clipă cozonacul, cu albuș de ou la gură,
Spuse câte bunuri scumpe are’n dulcea lui făptură,
Încheindu-și cuvântarea cu dispreț, ba și cu ură:
– Astfel, mămăligă lată, oricum ai căta s’o’ntorci,
E’n zadar, că tu, sărmano, bună ești doar pentru porci.

– Minti! – sbucni un glas alături,
Dintr’un lan înalt de mături –
Și-un flăcău cu fața pară, ca o floare-a macului,
Veni’n grabă, să răspundă astfel cozonacului:

– De-ai avea un dram de minte,
Cozonacule, zevzece,
Mămăligii, -caldă-rece, –
Nici macar pe dinainte
Nu i-ai trece!

Căci, să știi: din câtă lume’i pe pământ – norod sărac –
Nici un ins, de când e veacul, n’a trăit din cozonac,
Dar sunt mii și milioane, cari, prin mine azi îți strigă:
La o parte, cozonace, noi trăim din mămăligă!

Categorii poezii: