Caută
Close this search box.

Coșarul Alb

Luna plină, draga mea,
Merg cu scara după ea.
Nu vrea luna să m-aștepte
Și-mi alunecă-ntre trepte.
Când o reazăm, de-unde-a fost
S-a mutat și, ca un prost,
Mut și eu alături scara.
Am pierdut mai toată vara
Umblând noaptea-așa în dodii,
Cu o scară printre zodii,
Și mi-am cheltuit o viață
Dupa zările din ceață.
Am cutreierat un an
Șesul lat din Bărăgan.
Munții-un an i-am colindat.
Zece ani am căutat
În izvoare, -n curcubeu,
În rogoz, în eleșteu.
Scara, prin păduri și sate,
S-a tocit pe jumătate
Și de-abia de-ajung cu ea
În clopotniță cu-o stea,
Unde sună gărgăunii.
De funinginile lunii
Nu mai poate să se spele
Cel ce s-a mânjit cu ele.
Luna însă m-așteaptă
Uite-o la fereastra mea.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI