Caută
Close this search box.

Cititorul de mânăstiri

Treceau, desculți, prin țara basarabă,
sfinți triști de fum, cu glezne de lumină.
Omu-i chema pe prispa lui, la cină,
și le pupa cereasca mână slabă.

Io, cititorul, topit-am juvaere,
să urce din inele mănăstire.
Sfinții pribegi cu umbra lor subțire
i-am fost poftit apoi la priveghere…

Ci ei, zâmbind și mirosind a ceară,
s-au așezat prin vechi iconostase.

Mă uit și văd pe fruntea lor rămase
inelele-mi domnești de-odinioară.

Categorii poezii:

LICHIDĂRI