Ci de-am fi singuri …

Ci, de-am fi singuri amândoi
Şi nime să ne asculte,
Uitându-mă în ochii tăi,
Ţi-aş spune aşa de multe…

Ar trece vremea şi n’am şti
Ce e aceia vreme
Şi n’ar fi nimene din vis
În lume să ne cheme.

Am fi departe tare duşi,
Străini de lumea’ntreagă:
Pe veşnicie ţi-aş fi drag,
Tu veşnic mi-ai fi dragă;

Cu sărutări am şterge’n ochi
A’lacrimilor urme,
Şi cine oare s’a’ndura
Al nostru raiu să-l curme?

Ţi-aş spune vorbe dulci încet:
Ca să le-auzi mai bine,
Tot mai aproape ai pleca
Obrazul tău de mine.

Şi-atuncea de ne-om săruta,
A cui să fie vina?
Nici tu, că nu mă auziai,
Nici eu n’oiu fi pricina.