Celei din urmă

Ochii negri,
Părul negru,
Şi-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate…
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?…
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?…

A trecut…
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurate albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesaţul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Şi-aruncat în plină ziuă –
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.

A trecut…
Şi-n urma celei ce purta cu ea secretul
Frazelor turbărătoare de seninuri fără pată,
Am rămas să-i sorb parfumul
Şi să descifrez regretul
Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept…
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
N-o fi fost necunoscuta ce m-aşteaptă
Şi-o aştept?…