Cel puțin legănați-vă ramuri

Cel puţin, legănaţi-vă, ramuri,
străluciţi, fericite neamuri
de dalii multicolore,
să fie vesele-aceste ore
câte-au rămas
înaintea marelui, singuratec popas.

Aş vrea să trăiesc în toate vieţuitoarele,
să privesc, să privesc soarele,
s-aud toate glasurile, toate murmurile,
să-nverzească-n inima mea pădurile.

Stoluri de frunze şi de ciuperci
să mă-ntrebe: «Nu vrei să-ncerci
viaţa noastră, nu vrei să fii
în toate-ale lumii cupe ciudate, vii?”

Dar, Doamne, toate mi se par puţine;
veşnicia va cădea peste mine
ca un bloc de-ntuneric. Şi-atunci
am să vă uit, păduri frumoase, lunci.

Oricât aş fi trăit de multe vieţi,
naive bucurii şi dimineţi,
în vremea nesfârşită le voi pierde…
Leagănă-te, codrul meu verde!