Caută
Close this search box.

Cât ne iubeam, şi cum credeam odată

Cât ne iubeam, şi cum credeam odată
Că-i un amor ce nu se va mai stinge,
Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge
E-o lume veşnică ş-adevărată !

De multe ori, dorinţa de-a te strânge
La piept, mai caldă, mai pasionată,
Îmi deştepta o grijă-ntunecată:
“Când voi muri …” şi tu-ncepeai a plânge …

Poveste-i azi, şi nici măcar nu-i tristă,
Căci totul s-a sfârşit pe nesimţite;
Nici urmă din ce-a fost nu mai există,

Vezi tu, ce de iluzii risipite!
Un semn, o fluturare de batistă.
Şi ca un văl uitarea ne înghite.

Categorii poezii: