Carte poștală

Dragă,
Pe scurt, cum e ordinul, ce să-ți scriu ? Ce să-ți spun ?
Fetița noastră a trecut într-a patra primară ?
Are ochii că ai tăi ? Tot așa triști ? Cum e afară ?
E soare ? E cer ? E tutun ?
Aici, stau de vorbă cu celula mea pe-ndelete,
o-ntreb de voi, o dezmierd, apoi o zgârii, o mușc, o blestem
Câteodată, umbrele voastre pâlpâie pe un perete,
Și-atunci curge aur în ea, ca-n staulul din Vitleem.
Tot așa e noaptea și pe la voi ? Afundă ca hrubă,
cu lună ca un stârv spânzurat de-o prăjină ? . . .
De-o să mă ducă la altă pușcărie cu duba,
Nu mai căutați nemernica mea vizuină.
Uită-mă tu, să mă uite fetița. Așa e osânda,
te-astupă cu piatră, te rupe de toate . . .
Nu-l mai așteptați pe tăticu. L-a înghițit ocna, flămândă.
Mai am unsprezece ani și jumătate . . .