Cârje

Întorc faţa spre ce nu-i
Şi scot limba la ce este.
Frunţi şi coifuri, câte-avui,
Le-am uitat în cer pe creste.

În zadar de voi mă rog,
Umeri frânţi şi braţe ciunge.
Biete suflete olog,
Cârja mea nu-ţi mai ajunge.

Chiar rădvan cu caste roţi,
Încrustat cu diamante,
De ţi-aş da, tot nu mai poţi
Să te urci spre piscuri boante.

Na-ţi cămaşa mea de prinţ,
Găurită-n lunga trântă !
Eu o scuip şi-o rup în dinţi,
Tu sărută-i zdreanţa sfântă.

Mi-au sfinţit-o stelele reci,
Mi-au spurcat-o-n răni şi fiere.
Pe de-a-ntregu-s numai teci
Purtând cioturi de hangere.

Lumea mea, de ce mă-ngropi
Sub cenuşa ta fierbinte ?
Duc sub pleoape luna-n plopi
Şi vreo cin’zeci de morminte.