Caută
Close this search box.

Carantină

Durerea nu e contagioasă,
Vă asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv răsucit în trupul aproapelui meu
Nu produce în mine sfâşietoare atingeri.

Durerea nu e contagioasă, durerea
Singularizează mai atroce decât zidurile,
Nici o carantină nu izolează atât de perfect,
E banal ce spun – acesta e argumentul.

Doamne, câtă literatură conţinem!
Sentimentele – vă amintiţi? – le-am învăţat încă la şcoală.
În jurul patului celui ce moare ei plâng,
Dar nu se contaminează de moarte nici unul.

Fiţi liniştiţi, privegheaţi altruişti pe bolnavi.
Nu veţi lua durerea lor, fiţi fără teamă.
A murit. Vrea cineva să-l urmeze?
Numai bocete tradiţionale.

LICHIDĂRI