Caraiman

Aurora verde
– ciută de safir – ne
scrie drum sub cer
de rodie și smirne.

Brazii: cneji albaștri,
merg la vânătoare.
Zodiile, aștrii:
pajuri rotitoare.

Peste conifere
și zăpezi cărunte,
cremenea: o frunte,
evul: o tăcere.

Jepii-nalță cornul,
praștii, ferăstraie.
Vinete burhaie
taie Capricornul.

În prăpăstii arde
cerul mai fierbinte.
Rănile: cocarde,
viață, înainte,

când pe sub cascadă
cu lumină rece,
tinerețea trece
caldă, ca o spadă.

Râpa dacă fierbe,
sângele dezghiocă
înapoi, pe rocă,
harfe lungi și jerbe.

Sus, pe vârful estic,
soarele ne-ntinde
botu-i de oglindă
și de cerb domestic.

Zimbri de granituri
ne cad la picioare.
Lângă noi, zenituri
gudură izvoare.

Viezurii ferigii
vin să ne sărute
gleznele durute:
medalii, efigii.

Doar inima, – încă
floare a reginii –
a rămas pe stâncă,

Și-o culeg străinii.