Caută
Close this search box.

Cântec pentru prichindel

A fost în lună un bordei,
bojdeucă veche de calici.
Torcea măicuța funigei,
păzea tăticul licurici.

Și-aveau o fată cât un ou,
un mărțișor, un prichindel,
cu pași de crin și nufăr nou,
subțire toartă de cercel.

Ci bietul prichindel râvnea
păpuși de pluș și urși pitici.
Când ai bordei cât o mărgea
și ești pândar de licurici,

Tătic nătâng, cum poți ușor
să cumperi urși de borangic?
Cum or să vină dumnealor
într’o cocioabă de calic?
Ofta tăticul licurar
și, scornitor de jucării,
umbla prin lună, pe cleștar,
să prindă pui de stele vii

și să culeagă pentru pici
luceferi moi căzuți prin crini,
un sac de logostele mici
și-o traistă plină cu lumini.

Dar când tăticul cel sărac
venea acas’ cu truda lui,
curgea funingine din sac
și din dăsagă fum verzui…

Atuncea, peste scrum de stea,
plângea tăticul prost și bun.
Măicuța tristă se oprea
din tors, și’n urmă iar într’un

dărăpănat, lunar bordei
visa fetița urși pitici,
torcea măicuța funigei,
păzea tăticu licurici.

Categorii poezii: