Caută
Close this search box.

Cântec pentru moarte

Fi-mi-ar moartea mea să-mi fie
luntre dusă-n veșnicie.
Luntrea serii cu urmuze,
legănată pe cobuze…


Fi-mi-ar moartea dor pe vale,
băltăreț pribeag în zale
încălțat pe-o stea sfioasă
cu botfori de chiparoasă…

Lângă fruntea din țărână
urcă, Doamne, o fântână;
solzi de cer, medalii sparte,
ochi ce plâng și după moarte.
Somnul pieptului fă-l, Doamne,
luminiș de flori cu goarne,
gura lunii să-mi sărute
crini cu trâmbițe zăcute.

Suie-mi umbra, dintre bozii,
pom gătit ca voievozii,
piersic tânăr și subțire,
cu beteală, ca un mire.
La cișmea fecior cu glugă
să-mi bea lacrima din tiugă.
Tinerețea și străinii
de pe piept să-mi rupă crinii.

Însă roada să mi-o strângă
numai dorul și să plângă,
cu ochi verzi ca o lumină,
cu lungi gene de mezină.

Categorii poezii: