Caută
Close this search box.

Cântec de nuntă

Vâră-mi junghiul tău, tristețe,
crește-mi, jale, ca o bubă . . .
Patru gardieni în dubă
m-au tot dus pe căi răzlețe.

M-au tot dus la neagra nuntă,
să mă-ngroape, să m-ascundă,
unde-i negura mai cruntă,
unde-i ocna mai afundă.

Și tu, Temniță-mireasă,
m-așteptai cu masa mare :
numai lacrimi în pahare,
iar în bliduri fiere deasă.

Temniță, mireasa slută,
spulbera-ți-ar vântul praful,
c-ai pus moartea cu taraful
să ne zică din lăută.

Sună-ți, dibla, bărzăunul,
a oftare, a jelanii . . .
Sta în capul mesei unul :
lacătul proptit cu anii.

Ah, Boleșniță, lălâia,
cu vin roșu vrea să-nchine !
Foamea, Oftica și Râia
șed la masă lângă mine . . .

Fă, mireaso, fă, spurcato,
ploșnițele ți-s nuntașii ;
sârba nunții mi-ai jucat-o
cu tâlharii, cu viețașii . . .

Și-n celulă-ntins-ai lesne
pat de nuntă și-ndrăgire,
doisprezece ani în bezne
să-mi sugi carnea mea de mire.

Doisprezece ani, subt șale
putregaiul să-ți frământ,
și duhoarea gurii tale
să ți-o port în piept mormânt . . .

Cânta-mi, Moarte, din lăută,
zi-mi cântarea cea mai cruntă,
pentru cea mai neagră nuntă,
cu mireasa cea mai slută ! . . .

Categorii poezii: