Caută
Close this search box.

Cântec de Leagăn

Stele-n Nistru, stele sus,
Dormi: povestea mi ţi-am spus,
Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi, odorule iubit.

Fie-ţi somnul uşurel,
Dragul mamei frumuşel,
Te păzească îngeraşi,
Puiul mamei drăgălaş;

Ca să creşti un moldovean
Mândru, falnic, năzdrăvan,
Să-nverzeşti, ca un stejar,
Paza vechiului hotar.

Să-ţi lucească-n frunte-o stea
Doar ne-a lumina şi ea,
Şi cu codrul să te-ntreci,
Şi dumbrăvile să-i treci;

Şi să-i baţi cărările,
Să ne sorbi durerile,
Şi să treci la cela mal,
Ţara să ţi-o scoţi din hal.

De ocară apele,
Puiul mamei, scapă-le,
Să ne cânte zânele,
Răsunând fântânile,
Să ne râdă zorile,
Să ne-mbete florile…

Stele-n Nistru-mpădurit,
Dormi: povestea s-a sfârşit…

LICHIDĂRI