Caleidoscop – Sahara

Eu nu mă duc la cinematograf.
În suflet port o lume minunată, —
Tablouri vechi, pe care niciodată
Nu le pătează muştele de praf…

Veneţia, Bosforul, Niagara,
Brazilia, Eghipet, Dardanele,
Fiorduri, munţi, privelişti din Sahara
Ies rând pe rând din noaptea minţii mele.

Sahara!… Uite, vreau să fac o probă,
S-aduc Sahara chiar la mine-acasă:
Mut scaunul beteag de lângă masă
Şi stau aşa, cu spatele la sobă…

S-a ridicat grozav temperatura!…
Pe galbene nisipuri arzătoare
Un palmier încremenit în soare
Visează lung… Abia suport căldura.

Mi-am rupt în coate hainele de dril.
Pe drumul ăsta lung cât Ramajana,
De-o săptămână mergem cătră Nil…
A poposit în oază caravana.

Înmărmurit în farmecul acesta
De mii de ani, Pustiul pare mort.
Cămilele şi-au pregătit siesta
Şi rumegă culcate lângă cort.

Iar noi, în tihnă binecuvântată,
Gustăm, de formă, câteva curmale.
(Sunt învăţat cu mesele frugale
De când trăim în zona temperată.)

Apoi o mreajă de senzaţii rare
M-adoarme-n cadrul vastei acvarele,
Când urmăresc pe gânduri cum dispare
În depărtări o turmă de gazele.

Vânat ar fi, — dar cine să-l împuşte?
Din cer coboară voluptoasa lene.
La capul meu, c-un eventai de pene,
Un sclav buzat mă apără de muşte.

Nu simt nimic… şi mi-i atât de bine
La umbra palmierului culcat…
Aş vrea… aş vrea acuma… Ce păcat
Că n-am luat pe draga mea cu mine!