Caută
Close this search box.

Caleidoscop – Răspunsul micilor funcţionari

Da, aveţi dreptate: noi o ducem prost,
Ţăcănim întruna la maşina Yost.
Înnegrim hârtie, forfecăm cupoane,
Urmărind cu ochii tinere cucoane
Care trec pe stradă… Sunt trăsuri şi lume,
Pretutindeni zgomot, soare cald şi glume.
Vremea parcă-şi merge mersul în galop
Şi aspectu-şi schimbă ca-n caleidoscop.
Iar noi stăm deoparte…
Asta ni-i viaţa!
Tot mereu aceeaşi, seara, dimineaţa:
Slujba, facultatea, birtul şi chiria, —
Peste tot apasă, grea, monotonia.
Da, ni-i tristă soarta şi de nimeni plânsă.
Însă… Să trăiască salvatorul „însă”!
Seara, când cad leneşi fulgii de zăpadă,
V-aţi oprit vreodată la un colţ de stradă, —
Când lumini la geamuri, vesele, pe rând,
Una după alta se aprind, şi când
„Centrul” îşi trimite către mahalale,
În amurg, prisosul farmecelor sale?
E o-nvălmăşală, un popor de fete
Rumene, vioaie, sprintene, cochete,
Care trec grăbite, chicotind în şoapte.
Au în ochi lumină şi-n privire noapte.
Blonde ucenice, oacheşe modiste
Trec uitând pustiul ceasurilor triste, —
Cine le pricepe zâmbetul fugar?
Numai oropsitul mic funcţionar!

Cât îi par de calde hainele subţiri,
În văpaia unei tainice priviri!
Un cuvânt, o şoaptă ce de-abia se-ngână,
Mai târziu o caldă strângere de mână, —
Până când alături ei se duc, perechi,
Şi se pierd în noaptea uliţelor vechi…
Da, ni-i tristă soarta, domnule A. Mirea, —
Dar avem Iubirea!
Dar noi suntem tineri, noi avem speranţe!
Când ne-nchidem visul în obscure stanţe
(Nu ştiţi că noi facem şi literatură?)
O, atunci se schimbă vitrega natură:
Ne-aminteşte teancul de hârtii albastre
Cât de larg e cerul visurilor noastre:
În biroul umed soarele coboară,
Foarfecele cade, fantezia zboară,
Ţăcăne maşina ritmul unui vers…
Voi atingeţi culmea, noi suntem în mers.

LICHIDĂRI