Caleidoscop – Bustului meu

Tu, “cap de studiu”, mobilă intactă,
Discret tovarăş de proiecte mari,
Tu reprezinţi persoana mea abstractă, —
Un alter ego fără ochelari.

Şi laolaltă noi trăim ca fraţii…
Dar vezi tu cât de nebulos apare
Destinul tău, prematură-ntrupare
A tainicelor mele aspiraţii!

Când mă cuprind presentimente rele
Mă uit la tine, mosafir posac,
Şi nu ştiu dacă voi putea să-ţi fac
Un piedestal din visurile mele…

Ori mă voi stinge ca un foc de paie
Şi voi pieri cum piere-n lume totul,
Ori te răstoarnă slujnica cu cotul
Când va veni să scuture-n odaie.

Dar dacă scapi de-o moarte-aşa brutală
Şi dacă eu mi-oi face datoria,
Atunci e obligată primăria
Să-ţi dea şi ţie-un loc în capitală.

Nemuritor şi rece ca metalul,
Deşi nu eşti decât un “plagiat”,
Vei fi mai mândru, mai apreciat
Şi mai iubit decât originalul.

Zâmbind vei sta pe negru piedestal
Împodobit cu litere de aur,
Şi trei ţărănci enorme de metal
Îţi vor întinde trei cununi de laur.

Iar eu, obscurul, eu acesta care
De două ceasuri stau în faţa ta
Cu mâinile vârâte-n buzunare, —
Eu voi muri şi toţi mă vor uita.

Căci omul are partea cea nedreaptă:
El cântă, râde, suferă, iubeşte,
Adoarme-apoi şi nu se mai deşteaptă, —
Pe când poetul supravieţuieşte…

Categorii poezii: