Brumărelul

Într-o verde grădiniță
Șade-o dalbă copiliță
Pe-așternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă
Și din fugă o întreabă:
“Spune-mi, dalbă copiliță,
Cu rumena ta guriță,
Ești nevastă, ori ești fată,
Ori zână din cer picată?”
“Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din cer picată,
Ci sunt floare garofiță,
Răsărită-n grădiniță;
Dar tu, voinicele, spune,
Ești însurat, ori ești june?”
“Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspune voinicelul.
Eu viu seara, pe răcoare,

De mă culc pe sând de floare,
Și când plec voios cu soare,
După mine floarea moare!