Blesteme

Ușure, prin leșia dimineții,
La ceasul cînd se iscă precupeții,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ți-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiți la cetanii tipicul
Și psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ți pută buricul.

Vedea-te-aș în vreo fițuică
Pus cu litere de-o șchioapă.
Curge-ți-ar pe-o nară țuică,
Pe cealaltă numai apă.
Lăuda-te-ar Bogdan Duică
Și pupa-te-ar Popa Iapă!

Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur
Tăria sfărîmată în cioburi de-azur.
Pornească-se vîntul, cînd somnul începe,
Lasă-ți necheze o mie de iepe.
Stihia, deasupra, să macine-n gușe
Ninsori de funingini și ploi de cenușe.
Să latre la ține căzut în noroi
Zăvozii furtunii cu coadă vulvoi.
La urmă și munții, sculați în picioare
Cu labele-n șolduri porinind fiecare,
Pe creștet să-ți calce, făcîndu-te turtă,
Să nu se cunoască genunchii de burtă.

Pe ține, jivină de mare valoare,
Te blestem s-adormi de-a-n picioare
Și cînd vei cerca să mai scrii vreo sudalmă,
Să-ți fete un șoarece-n palmă.
La fund, călimara aproape uscată
Să aibă și-o muscă-necată
Și, stropi de cerneală zvîrlind pe hîrtie
Penița crăcită să nu vrea să scrie.
Un dinte să-ți crească, de cremene lungă
Întors către lume să-mpungă,
Iar altul, de cocă și moale, atins,
Să-l simți că te doare-ntr-adins…
La urmă, o droaie de tipuri nefaste,
Profund imbecile și vag pederaste,
Să-ți strîmbe-n neștire ținuta și graiul,
Și-n uliți să crească alaiul
Vîrtej petrecîndu-te-n cale
Păcate, mascări, osanale.

Iar tu, piază rea,
Nu te depărta
De prin preajma sa.
Dă-i în ochi albeață,
În păr mătreată,
În nas roseață,
În inima un ceas rău,
În piept o scoabă
Și-n pat o babă.
Fă din el păpușe,
Să-l strivească-n ușe
Fată jucăușe:
Să-i smulgă urechea și tîțele
Să-i curgă prin coate tărîțele,
Stuchi-l-ar mîțele!