Caută
Close this search box.

Bărbatul

Umplând încaperea și inima toată,
bărbatul veni de-afară, din zloată;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduia lepadându-și cojocul.
Parc-ar fi un stejar stufos,
gândii în taină, dar era frumos.
Se supară și-ndată râdea.
Acum-am să-l fac să nu mai poată pleca.
“Tu ești subțire și ageră ca o nuia,
îmi spunea uneori,
esti plină de ghimpi și de flori;
teme-te de mâna mea, c-ai să mori…”
Puterea izvora potolit,
din brațele și pieptul lui dezgolit…
Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
când o da geană prin geană,
să-i aflu taina și să-l robesc
visului meu pamântesc.

Categorii poezii: