Balada popii din Rudeni

De la târg la Vadul-Mare
Taie drumul prin poieni,
Legănându-se călare,
Popa Florea din Rudeni.

Şi-n priveliştea bogată
Sus pe culme, jos pe drum,
Iarna palidă-şi arată
Plăzmuirile de fum.

Somnul revărsat în fire,
Gerul sfânt al Bobotezii
A-nchegat argint subţire
Peste faldurii zăpezii

Şi, legând în gheaţă stropii,
Bura care-n aer joacă
A ţesut pe barba popii
Fire lungi de promoroacă.

Bolta sură ca cenuşa,
Codrii vineţi – dorm adânc.
Sună numai căldăruşa
Atârnată de oblânc.

Bate Surul din potcoavă
Drum de iarnă, fără spor,
Calcă rar şi cu zăbavă
Lunecuşuri de pripor.

Şi-n tăcerea care creşte,
Adâncit ca-ntr-o visare,
Popa când şi când şopteşte
Legănându-se călare…

Scutură din treacăt salbe,
Reci podoabe care mint,
Surpă bolţi de ramuri albe
Cu portaluri de argint.

Lângă drum bătut de sănii
Unde malul stă să cadă,
Vede urme de dihănii
Înstelate pe zăpadă.

Iar pe culmea unei creste,
Ameţit de zare multă,
Strânge frâul fără veste
Şi-mpietrit pe cal ascultă.

Nici o şoaptă… nici un ropot…
Numai din adâncuri sure
Vine vuiet lung de clopot
Peste-ntinderi de pădure…

Lung îi sună în ureche,
Pe când el cu grijă scoate
Pântecoasă ploscă veche
Din desaga de la spate.

Şi cu plosca ridicată,
Zugrăvit pe cerul gol,
Popa capătă deodată
Măreţie de simbol.

Colo-n vale, unde drumul
Taie luminişuri rare,
Printre plopi se vede fumul
Hanului din Vadul-Mare.

Calul, vesel, simte locul
Şi s-abate scurt din cale, –
C-a-nvăţat şi dobitocul
Patima sfinţiei-sale…

Iar hangiţa iese-n uşă,
Bucuroasă de câştig.
Ochii-i râd spre căldăruşă:
– Frig, părinte?
– Straşnic frig!