Baladă mică

Iancule, Măria ta,
când treceam la Baia dealul,
ţi-am văzut sub un gorun
priponit de-o floare – calul.

Iarba scăpăra sub el
şi în ochii mari cât pruna
şi în scările de-oţel
se juca, nebuna, luna.

Întrebai atunci o stea
ce-şi ardea departe dorul,
şi o frunză întrebai:
– Unde-i, soro, Crăişorul?

Codrul tot vui din poale
un răspuns ca doina dulce:
– Ia, s-o dus în jos pe vale
sub un carpen, să se culce…

Era seară, calul blând,
învelit în neguri sure,
sta-nşeuat şi aştepta
nechezând către pădure.