Caută
Close this search box.

Balada călătorului

Rămas bun, de-acuma, măi frățâne.
Voi străbate codrul ne-nceput:
frunza, piatra, râpele bătrâne
pașii singuratici să-mi îngâne,
văgăuni să-mi dea, din funduri spâne,
smârcul amintirii de băut.

Dacă, într-o zi, o să se vadă
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ți straiul tău de nun, din ladă,
luna ia-ți-o ploscă, zarea spadă,
și să vii la nunta-mi de zăpadă,
în duminica mea albă de argint.

Pajuri negre însă de-or să zboare,
să-nțelegi că ochii mi-au furat
să mi-i ducă-n stele rotitoare,
și că fruntea mea, răpită-n gheare,
peste vârfuri de păduri tot mai răsare
ca un ciob de lună-nsângerat.

Categorii poezii: