Caută
Close this search box.

Aureola

La marele
Ceas din
Cer
Mă uit,
Mișcându-se ca undele.
La marele
Ceas
La care nicicând n-am ajuns.
Cineva,
Din cuibul fiecărui minut,
Zburătăcește secundele
Nevăzut, nepătruns.
Par să dispar, fiind
De întregul timp străpuns –
Și încă nu,
Nu te-am iubit îndeajuns.
O, tu,

Grațios, rourat trandafir
Ajuns în al lumii pustiu!
Bucuria mea,
Inel cu ochi albăstriu!
Am văzut, am întâlnit
Lumina dragostei.
Adevărat este:
În jurul capului, orice om
O aureolă poartă-
Ca sfinții, ca învierea!
Și, poate, și orice floare și pom
Și, cu siguranță,
Albina cu mierea.

Adevărat, adevărat —
Atunci când
Bărbatul cu femeia se iubesc,
Aureolele lor
În una singură se unesc.
Găzduiți de ea: de clipa iubirii
Aruncați în brațele ei pe pământ,
Biruim mizeria vieții — noi
Icoanele pământești ale
Cerului.
încă iubim,
încă nu mă îndur.
încă nu te înduri
Clipa iubirii s-o părăsim
În care ne înnoram
Ca în mijlocul unei păduri.
Avem zece copii care sunt
Degetele tale alergând
Pe spatele meu.
Zbor, zbori!
Și încă zece copii
Prin aer zburând
Ca niște privighetori!
Gândul spre dânșii mă poartă,
Avem zece copii,
Bucuros îi sărut.
Sărut
Izvorul cel auriu.
Al dragostei!

Categorii poezii: