Arca

În turburatu-mi suflet am construit o arca
– Informa nalucire de biblic corabier -,
Si turme-ntregi de gînduri pe puntea ei se-mbarca,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.

E vremea sa se-abata mînia lui! O ploaia
De stropi rigizi întinde zabrele de otel.
Corabia alearga… în negura greoaie,
Corabia se-nclina, si-alearga fara tel…

Si cel din urma crestet de munte se cufunda…
– Spre care tarm, Stapîne, spre care Ararat
Din bruma departarii ma poarta-adînca unda?
S-a coborît pe ape lintoiu-ntunecat.

Aud cum se destrama un suflet undeva,
Departe, în a ploii acida melopee…
E noapte-n larg… Iar arca te asteapta, Jehova,
Pe marile din suflet sa fereci curcubee.