Caută
Close this search box.

Anul Nou

Ninge, ninge peste sat.
Fulgii cad încet, încet.
Albi sunt picii de pe stradă
Parcă-s oameni de omăt.

Aeru-i a sărbătoare,
Porţile sunt larg deschise.
Peste tot miros de pâine,
Peste tot lumini aprinse.

Câinii tac în noaptea asta.
Gospodarii, stând în prag,
Întâlnesc colindătorii
Şi le zic aşa cu drag:

– Picilor, daţi traista-ncoace,
Să vă pună moşu-n ea,
Un colac mare cât roata,
Na, măi ţică, şi-o para.

V-aş ruga ca şi la anul
Să mai treceţi pe aici,
Doar aşa veţi ţine minte
Că aţi fost odată mici…

Anul vechi de-acu se duce,
Anul Nou, iată-l pe drum,
De mânuţă îl aduce
Bunul nostru Moş Crăciun!

LICHIDĂRI