Anteu

M-a despuiat și soarele cu jaful,
m-a tâlhărit și luna la răscruce,
și-n brațele-ncleștate să m-apuce
mușcai, adesea, pietrele și praful.

Fluieră-mi, mierlă, și mai zi-mi tu, cuce,
și tu, vântoasă, zumzăie-ți taraful,
că mă ridic din trânte, ca seraful
împresurat de-un cearcăn ce străluce…

dacă m-aruncă brânciu-ntr-o fântână,
beau un cauc de lacrimi și iau vlagă.
De mă dărâmă lupta în țărână,

se-ntinde brațu-o stea să mă culeagă,
și când mă surp din cântece, pe-o rână,
îmi crește înc-o aripă, mai dragă.