Amiaza Maura

În aer e lene… Amiază de vară.
E pâclă greoaie de plină Sahară.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale,
Ce scuipă de turbă și sânge și bale,
Ahmet stă-ntre două geloase neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste!
Biulbiul este blondă, Fatme este brună;
O patimă oarbă și alta nebună.
Ahmet simte bine că fierbe în ele
O ură cumplită, o ură de-acele

Ce lasă din treacăt în neagra lor cale
Ruine și sânge și moarte și jale.
Sunt două extreme, sunt două-antiteze…
Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze:
“Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet!
Pe stele și lună! (răcnește Ahmet
Ș-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc!
Mergi!”
“Nu vreau!!”
«Zic: du-te!!»
“Stăpâne… mă duc!”
…Fatme se supune și pleacă fierbând,
Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând…
Fatme e departe… Emirul Ahmet
Cu blonda Biulbiulă vorbește-n secret!
*
În aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară.
Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită.
Fatme se întoarce… Figura-i, pălită
De focul ce-o arde, cu jale zâmbește.
Ahmet ia ciubucul și țintă-o privește.
“… Nebuno – el zice – te-apropie bine:
Cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…”
“Știu… Doarme acuma potrivnica mea:
Stăpâne, vorbește-mi și mie de ea!”

Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet
Cu bruna Fatmea vorbește-n secret…
Și bruna, la rându-i, de vorbă sătulă,
Adoarme alături cu blonda Biulbiulă.
Emirul de vorbă și dânsu-i sătul –
De-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul.
Ca tigru-ntre două tigrese rivale
Ce dorm obosite, zdrobite de șale,
Adoarme-ntre două domoale neveste:
Fatme – o minune, Biulbiul – o poveste…
… Și-n aer e lene… Amiază de vară…
E pâclă greoaie de plină Sahară!