Caută
Close this search box.

Adam și Eva

Urându-i-se singur în stihii, 
A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii
Si s-a gândit din ce sa-i faca, 
Din borangic, argint sau promoroaca, 
Frumosi, cinstiti, nevinovati.
Se puse-asezamântul dintre frati.

Dar i-a iesit cam somnoros si cam
Trândav si naravas stramosul meu
Adam;
Ca l-a facut, cum am aflat, 
Cu praf si nitelus scuipat;
Ca sa încerce daca un altoi
De stea putea sa prinda pe noroi, 
Ca, de urât, scuipând în patru zari, 
Stingher, 
Facuse si luminile din cer.

Dar iata ca l-a nimerit, 
Din pricina aluatului, gresit, 
Si ca Adam, întâiul fiu
Al Domnului, iesise, parca, si zbanghiu.
Nu-i vorba, nici o poza nu ne-nvata
Cum ar fi fost omul dintâi la fata.

Nici unda lacului nu l-a pastrat, 
În care se-oglindea la scapatat.
Puterea lui dumnezeiasca, 
Dormind mereu, cata sa-l mai trezeasca;
I-a rupt un os din coaste, ceva, 
Si-a zamislit-o si pe Eva.

Mai poti casca de lene, iarasi, 
Când ai o sora si-un tovaras?
S-au luat de mâini si-au cutreierat
Gradina toata-n lung si-n lat.

Sa nu te miri ca, sovaind si mici, 
Li se julea si nasul prin urzici. 

Categorii poezii: