Caută
Close this search box.

Ad mortem

Când clipa mea, din zborul ei de graur
se face iar la loc eternitate
și-n goluri reci, ca-n ape încleștate,
se-neacă umbra verdelui meu plaur,

când totu-ncepe fără să se-arate,
și totul piere-n neguri de coclaur,
o, moartea mea, fii pragul meu de aur,
și treapta mea, bătută-n nestemate.

Tu, vâsla mea, tu, cârma, tu, năierul,
fii pentru mine-nvinsul tuturora,
urcușul, creasta limpede și cerul…

Dă-mi platoșa, dă-mi velele și prora,
nu fi zăpada mea, ci fii Prierul,
nu fii apusul meu, ci aurora.

Categorii poezii: