Caută
Close this search box.

Acceleratul

Peste fagi cu vârfuri sure
A căzut amurgul rece.
Înserarea mută trece
Furişată prin pădure.

Spre apus abia s-arată
Printre crengi, întunecată,
O văpaie de rubin…
Din frunzişurile grele
De-nnoptare, tot mai vin
Glasuri mici de păsărele…
Reci şi palide-n senin
Se ivesc deasupra stele.

Şi deodată, dintre dealuri
Se desprinde larg un zvon
Depărtat şi monoton,
Ca un murmur lung de ape
Revărsate peste maluri…
Creşte-n luncă, mai aproape,
Umple văile vecine
De răsunet mare…
Vine!…

Fulger negru… trăsnet lung
Dus pe aripi de furtună,
Zguduind pământul tună,
Zările de-abia-i ajung…
Parcă zboară,
Parcă-noată.
Scuipă foc, înghite drum,
Şi-ntr-un valvârtej de fum
Taie-n lung pădurea toată…

A trecut…
Dinspre câmpie,
Vuiet greu de fierărie
Se destramă în tăcere…
Scade-n depărtare…
Piere…

Iar în urmă-i, din tufişuri,
De prin tainice-ascunzişuri,
Se ivesc pe jumătate
Păsărele ciufulite,
Alarmate
Şi-ngrozite:

Cine-i?… Ce-i?… Ce-a fost pe-aici?…
Ciripesc cu glasuri mici
Cinteze şi pitulici.
Doar un pui de piţigoi,
Într-un vârf de fag pitic,
Stă cu penele vulvoi
Şi făcând pe supăratul:
– Ce să fie? Nu-i nimic.
A trecut Acceleratul…

Categorii poezii:

LICHIDĂRI