A fost …

Scumpi copii, după vacanță,
Va mai amintiți de Zdreanța,
Cel cu ochii de faianța,
Cum l-am scris şi l-ați citit?

Cîte unul, cîți ați fost,
L-învața şi pe de rost.
Rasfațat şi mult iubit
Zdreanța-al nostru a murit.

Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea şi osul.
Îşi pierduse şi mirosul
Şi vederea, şchiopatînd
Şi cazînd din cînd în cînd.
Ma striga din glod şi apa
Sa-l mai scot din cîte-o groapa,
Aducîndu-şi poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua strîmb printre strujani
Dînd cu botu-n bolovani,
Pentru ca întîi şi-ntîi
Sa-l ridic şi sa-l mîngîi.
Zdreanța, fara sa ma vada,
Ma ştia cam prin livada.

Sufar de atunci cumplit
Sa ştiu Zdreanța ca-a murit.

Plînge sufletul din mine.
Îl aştept şi nu mai vine.
Mai aflați, şi nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.

Vremea deapana şi toarce
Şi ce-a fost nu mai se-ntoarce.