Binecuvântarea norișorului

Se plimba un nor, alene,
Într-un costumaș albastru,
Pătat, ușor, fulg din pene!
Se așeza lângă astru
Și își lauda de zor,
Straiele fine de nor!

Cum spunea verzi și uscate,
Căci acoperă și stele;
Văzu florile plecate,
Însetate, vai de ele,
Palide în arid strat,
Și-o țineau în lung oftat!

Colo, hăt, într-o livadă,
Păsările panicate
Se uitau în sus, să vadă
Ploaia de o s-o deșarte
Norișorul mic din pete,
Că au glasul stins de sete!

Sub un dâmbușor, spre baltă,
O familie măreață
De ciuperci din sol se saltă,
Așteptând de dimineață
Stropii binecuvântați
Să mai iasă surori, frați…

Norișorul când văzuse
Uscăciunea și tristețea
Se umflase și crescuse
Uitând alura, finețea;
Și varsă boabe de ploaie,
Toate sunt acum, vioaie!