Caută
Close this search box.

Macii

Ardeau ca nişte facle vii,
În vârf de firave tulpini.
Îşi înălţau râzând zglobii
Obrazul roşu dintre spini.

I-am adunat cu mâini avare,
Am rătăcit în seara blândă,
Umplându-mi braţele de floare
Învăpăiată şi plăpândă.

Şi m-am întors într-un târziu,
Departe cîmpul rămânea,
Atât de singur şi pustiu
În urma mea.

Dar când acasă-am încercat
Să-i strâng într-un aprins buchet,
Toţi macii mei s-au scuturat
Ca nişte lacrimi pe parchet.

LICHIDĂRI