Ochii mei

Vorbind cu ochii mei ades le-am spus:
,,Nu mai priviţi mereu spre ceruri, sus.
Priviţi mai mult în jos înspre pământ,
Să înţelegeţi toate câte sunt.
Priviţi la lanul aurit, bogat,
La codrul cel bătrân şi-ntunecat,
La r-ul limpede, ce saltă-n val,
La turma care paşte colo-n deal,
Priviţi şi omul aspru şi-ndârjit,
În lupta lui din veac, nebiruit,
Cu munca lui, şi piatra o înmoaie,
Şi firea de orice văluri o despoaie.
Privind acestea, să vă desfătaţi,
Şi sus la cer, să nu vă mai uitaţi,
Căci ce vedeţi acum, privind în jos,
Întrece cerul cel mai luminos!”
Vorbind cu ochii mei, aşa le-am spus.
Zadarnic!…Ei privesc mereu în sus:
Căci dincolo de cerul fără nor,
Ei văd alcelor de aici izvor…