În tren

E larmă şi trenul stă gata să plece,
Vagonul se umple de oameni străini.
Mi-e inima strânsă, e şapte şi zece,
Mă-ntorc la fereastră şi stau ca pe spini.
Dă-i, băiete, drumul, că n-avem răbdare,
E gata, un şuier, un repede zvon
Şi simt că se mişcă cu noi, salutare!
Trec umbre grăbite pe lângă vagon.

E clipa când glasul durerilor tace,
Duc mâna la frunte şi ochii mi-i strâng
Şi-n suflet, deodată, un gol mi se face,
Dă-i, băiete, drumul, că-mi vine să plâng!
Acum pe de lături, încep să rămână
Semnale, macazuri, vagoane şi fum.

Trec umbre de oameni cu steaguri în mână
Şi trenul, năvalnic, se-aşterne la drum.
Adio, adio, romantică urbe,
Adio, zadarnic şi dulce trecut!
Din goană, când trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afară şi lung te salut!
Oraşul rămâne sclipind în lumină,
Biserici şi case, deodată apun.

În faţă se-aşterne o verde cortină
Şi trenul aleargă, aleargă nebun.
Se schimbă decorul, privelişti sure,
Un şes peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colţ de pădure
Cu vârfuri uscate şi cuiburi de ciori.
În arie largă se-nvârte pământul
Şi fuge-n rotire întregul teren,
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul,
Cantoanele albe se uită la tren.