Germinație

Revarsă aur zările din goarne.
Sub vântul moale, murmurul agrest
o liră e din miază-zi în Est,
și parcă harfe freamătă și-n carne.

Plugarul dârz, cu discobolic gest,
îndeamnă boi cu fulgere pe coarne
zei vechi de lut în brazde să răstoarne
și-n loc să-ngroape soarele celest.

Pe câmp aleargă zorile sirepe.
El, brațe tari și chip de voievod,
dă duh țărânii și botează stepe,

rostind, pe când scântei azvârle-n glod,
– un dumnezeu ce veacurile-ncepe:
Lumină totul facă-se și rod!